Președintele CS Rapid, Mihai Zaharia, a declarat că FC Rapid are o datorie de 20.000 de euro la clubul sportiv, reprezentând chiria Stadionului Giulești și utilitățile, și a adăugat că speră ca președintele CA, Constantin Toma, să rezolve situația cât mai repede.
"FC Rapid are o întârziere de plată la chirie și la utilități de câteva luni. Hai, o lună, două, dar chiar așa, șapte? Nu pot să stau eu, club bugetar, să țin în cârcă un club privat. Nu e normal. Datoria e în jur de 20.000 de euro. Păi FC Rapid primește 2,5 milioane de euro pe an din drepturile de televizare, jucând pe Giulești, și să nu plătească 20.000? Să mă lase în ofsaid, așa? Eu sunt într-o situație disperată. Normal că și cei de deasupra mea de la minister gândesc despre mine ori că sunt tâmpit, și mă dau afară, ori că am ceva legături prin spate cu ăștia de la clubul de fotbal. O să discut cu președintele Constantin Toma pentru că vreau să rezolve această situație", a spus oficialul clubului sportiv pentru MEDIAFAX.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER